Învaţă să jonglezi la Panciu
Atât la Aria Tineretului Bazart cât şi la Centrul Educaţional de Zi Pinochio a început un curs de jonglerie coordonat de către un jongler profesionist. Vanni va sta la centru pentru o lună de zile, dorind să împărtăşească copiilor din Panciu o parte din experienţa sa în domeniul circului.
Proiectul a fost iniţiat de catre Asociaţia Rom Pentru Rom în cadrul proiectului Bazart pentru a diversifica activităţile desfăşurate de tineri. Cursul se va desfăşura la Clubul Bazart în fiecare marţi şi joi de la orele 16.00 – 18.00 pentru adolescenţi, iar pentru copiii mai mici se va face la Centrul Educaţional de Zi Pinochio luni si miercuri între orele 16.00 şi 17.00. Copiii vor fi iniţiaţi în jonglerie, clovnerie, echilibristică şi acrobaţie. Până în momentul de faţă, copiii s-au aratat foarte interesaţi de acest tip de activităţi şi au participat bucuroşi la absolut toate jocurile de grup şi de mişcare şi controlare a corpului. În plus, pe langa copiii nostri, la aceste activitati au mai participat si copiii de la orferinatul din Panciu, care au fost foarte incantati sa se joace cu farfuria chinezeasca, cu picioroangele sau cu roller-ul.
Cursul va dura pana pe 25 iunie, timp în care copii vor avea şansa să înveţe să îşi coordoneze şi controleze mişcările corpului, să înveţe să jongleze cu mingile, să mânuiască diablo, bolas sau farfuria chinezească.




